Cascadorii râsului

Am avut o zi foarte proastă. Pe seară, am ieșit la o plimbare printre blocuri. Și, într-o liniște suspectă, am început să aud un zumzăit și apoi să disting venind spre mine, din capătul unei alei, o... arătare... Părea să aibă patru roți, părea să aibă și două faruri, dar n-am fost sigură că e mașină decât când a ajuns în dreptul meu. Atunci mi-am dat seama și ce era în neregulă: îi lipsea o bună parte din tablă și se vedeau direct măruntaiele.
Înăuntru, doi bărbați foarte solizi, în maieuri crem lipite de pielea tuciurie, se înghesuiau pe scaunele din față. De fapt, nici nu sunt sigură că existau locuri și în spate. Geamurile erau lăsate la maxim în jos, iar ei scuipau în sincron coji de semințe. Fiecare se uita drept în față. Fără vorbe inutile, fără manele. Doar pocnetele motorului înecăcios.
În fuga calului putere am apucat să văd în spatele mașinii scris „Microcar”. Nu știu dacă e o marcă, un model. Cert e că numele i se potrivea mănușă. La fel și pasagerii, care o făceau să pară și mai micro, și mai arătare... Prea săraci pentru o mașină, prea bogați pentru o căruță...
Au trecut de mine cu încetinitorul și am izbucnit în râs cum nu am mai făcut-o de multă vreme. Aș fi fugit după ei - aveam șanse să îi și ajung - să le fac o poză. Dar mi-am dat seama că amintirea râsului mi-e de ajuns.

O treabă... mare

Mare minune mare am văzut ieri în cartier: au apărut pungile în care prietenii animalelor le pot acum strânge și resturile de pe trotuare. Suporturile pentru aceste pungi apăruseră de câteva luni, dar până acum s-au mulțumit să caște gura spre trecători. Un gardian binevoitor mi-a explicat că au fost pungi, dar le-au furat copiii...
Sigur că imediat a apărut și o altă problemă. Un tânăr însoțitor de domnișoară la rândul ei însoțitoare de patruped se plângea că nu sunt suficiente coșuri de gunoi și cât să se mai plimbe cu punga în mână. (De fapt, o ținea între două degete și aproape aș paria că avea și degetul mic ușor ridicat.) Mi-am imaginat pe dată că, de-acum, trotuarele vor avea decorațiuni noi: rahați la pungă!

Dublu sens

Vara vin mai toți „italienii” și „spaniolii” în vizită la familiile pe care le sponsorizează în restul anului. Am văzut astăzi doi cunoscuți de demult plecați pe afară la munci de jos - păreau mai spălați, mai politicoși, mai civilizați. Să fie asta șansa nației?

Ce ne intră pe fereastră

„Fiare vechi, fiare vechi, fiare luăăăăm” - unde în lume mai poți auzi așa ceva, de două-trei ori pe zi, când ți-e liniștea mai dragă? Mai era una cu „Mătura, măturica, mătureaaaa”, dar cred că între timp oamenii s-au lăsat de meserie. A, și cerșetorii care așteptau să le arunci pe geam... dar ăștia sigur au emigrat demult.

Sub, deasupra, lângă, printre vecini

Nu pot să mă plimb pe trotuarul de lângă bloc pentru că vecinul de la 9 îmi aruncă în cap chiștoacele. Nu pot să dorm noaptea pentru că vecina de la 10 își primenește balconul și toată apa picură infernal pe tabla pervazului meu. De trei ani de zile, de câteva ori pe zi, fiecare membru al familiei vecine de palier lasă ușa liftului să se trântească cutremurând întregul etaj.
Nu cred în niciunul dintre acele adjective asociate clișeistic cu nația asta - ospitalier, harnic și poet. Cred însă că suntem o sumă de indivizi care habar n-au să își oprească libertatea acolo unde începe cea a vecinului lor. Suntem un popor cu program de liniște de la 14 la 17, însă cu ceasuri neacordate la același fus orar.