Cam neieșită în lume de felul meu, am constatat vara aceasta că nici măcar o întâlnire romantică nu mai știu ce înseamnă. După aproape zece ani de relație și doi copii, credeam că să stăm pe scaun mai mult de un minut, să ne ținem de mână peste masă și să ne mai și putem privi ochi în ochi în tot acest timp se apropie cât de cât de definiție.
Mai tinerii colegi de restaurant ne-au dat însă lecții prețioase. Așezați câte doi la cele mai bine poziționate mese dintr-un local care altfel este o minunată oază de liniște într-un oraș în fierbere, la propriu și la figurat, schimbau și ei priviri, nu-i vorbă. Dar numai pentru a vedea dacă celălalt mai e la masă. Întâlnirea avea loc, de fapt, virtual. Fiecare cu smartphone-ul lui, cufundat în iluzia socializării, în realitate absent de la propria întâlnire, din propria relație, din propria viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu