La sfârșitul verii, viața la bloc devine mai grea ca oricând. Gospodinele intră într-o competiție acerbă: cine coace cele mai multe kilograme de ardei și vinete primește premiul „vecina sezonului”.
Poate vă numărați printre cei care apreciază ardeii copți, salata de vinete sau zacusa. Eu nu mă dau în vânt după ele, însă ceea ce îmi place mai presus de orice deliciu culinar este să pot să respir în casa mea. Să bată vântul prin cămară, cum ar veni.
Cum am putea să ne împăcăm, eu și gospodinele maratoniste? O soluție pe care o văd este să le spună cineva că de-acum pot sta cu ușa închisă la apartament pentru că s-au inventat hotele. Nu e o investiție așa de mare dacă îți dorești să ai cămara plină în fiecare an și ai un dram de bun simț. Nu mai spun că și la tine în casă ar mirosi mai frumos, iar zugrăveala și mobila de bucătărie ar avea viață mai lungă. Pui un ardei la copt, pornești prima treaptă la hotă. Pui trei vinete, hota trebuie să duduie. Plus că nu te mai trage curentul...
Dacă gospodinele și cu mine am fi vecine în altă țară, să zicem Germania, ar mai fi o variantă. Primăria închiriază cu anul grădini la marginea orașului. Sunt acolo o parcelă suficient de mare să plantezi toate cele, o căbănuță de lemn în care să-ți ții sculele și aer cât cuprinde să coci, la un grătar, ardei și vinete și ce-ți mai trece prin cap.
Și totuși, noi spunem că în România se mănâncă și se trăiește, în general, mai sănătos. Doar că nemți de 70 de ani pe bicicletă am văzut zilnic, pe când români... hmmm... să zicem niciunul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu